ANAF avertizează contribuabilii cu privire la o nouă tentativă de fraudă prin emailuri false transmise în numele instituţiei.
Un acord pentru o încetare a focului reprezintă un pas important spre negocierea păcii în Ucraina. Kremlinul continuă însă să ...
Polițiștii au desfășurat acțiuni privind combaterea unor infracțiuni silvice. Au fost întocmite mai multe dosare penale și ...
Candidatul independent Anton Pisaroglu solicită retragerea candidaturilor lui George Simion și Anamaria Gavrilă. El susține ...
CFR a fost nevoită să vină cu o precizare oficială pentru a pune capăt zvonurilor apărute recent în spațiul public.
Conform deciziei Consiliului UE, propunerea de regulament va fi negociată cu Parlamentul European, urmând ca, odată adoptată, ...
Ministerul Agriculturii a anunțat că va continua și în acest an sprijinirea sectorului de creștere a suinelor din rasele ...
Deputatul Alexandru Muraru (PNL) a declarat că, în timp ce George Simion părea să-l susțină pe Călin Georgescu, acesta aduna ...
Ilie Bolojan a semnat decretul pentru „Legea fugarilor”, o reformă care schimbă radical abordarea asupra celor care încearcă ...
Meta a anunțat vineri că va introduce un nou stimulent pentru a încuraja utilizatorii să creeze și să distribuie ...
În 2024, numărul companiilor care au intrat în insolvență în România a ajuns la 7.274, înregistrând o creștere semnificativă ...
Lucian Bădîrcea este CEO al agenției de turism IRI Travel, agenția nr 1 din România atunci când vine vorba despre Bulgaria.